Adolescență

Anxietate socială la adolescenți: semne, cauze și cum îl ajuți

Anxietate socială înseamnă mai mult decât emoțiile de dinaintea unei prezentări la clasă: este o teamă intensă și persistentă de a fi judecat, evaluat sau…

Adolescentă care stă singură la fereastră, gânditoare – anxietate socială

Anxietate socială înseamnă mai mult decât emoțiile de dinaintea unei prezentări la clasă: este o teamă intensă și persistentă de a fi judecat, evaluat sau făcut de râs în fața celorlalți. La adolescenți apare des, pentru că este perioada în care părerea colegilor contează enorm, iar fiecare situație nouă pare un test. Vestea bună este că anxietatea socială se poate recunoaște, înțelege și trata, iar sprijinul părinților face o diferență reală.

Mai jos găsești semnele care merită urmărite, ce o deosebește de timiditatea obișnuită, cum îl poți ajuta pe adolescent acasă și când e momentul să cereți ajutorul unui specialist.

Te-ar putea interesa și

Anxietate socială sau timiditate? Cum faci diferența

Mulți adolescenți sunt timizi, iar asta nu este o problemă în sine. Un copil timid are nevoie de puțin timp să se acomodeze într-un grup nou, dar până la urmă participă, își face prieteni și nu ratează lucrurile care îi plac. Anxietatea socială este altceva. Potrivit Institutului Național de Sănătate Mintală din SUA (NIMH), tulburarea poate semăna cu o timiditate extremă, însă pentru diagnostic teama sau anxietatea trebuie să fie intensă, să dureze de cel puțin 6 luni și să afecteze școala, munca sau relațiile. Persoanele care trec prin ea spun adesea că frica pare imposibil de controlat.

Diferența ține deci de intensitate, durată și impact. Dacă emoțiile îl împiedică pe adolescent să meargă la școală, să vorbească la oră, să mănânce în fața altora sau să iasă cu prietenii, iar asta se întâmplă de luni de zile, nu mai vorbim despre o simplă timiditate.

Nu este o problemă rară. Datele NIMH despre adolescenții americani între 13 și 18 ani arată că 9,1% au trecut la un moment dat prin tulburarea de anxietate socială, mai des fetele (11,2%) decât băieții (7%). La nivel mondial, Organizația Mondială a Sănătății estimează că aproximativ unul din șapte tineri între 10 și 19 ani are o problemă de sănătate mintală, iar tulburările de anxietate sunt printre cele mai frecvente.

Semnele anxietății sociale la adolescenți

Semnele apar pe trei planuri: în corp, în comportament și în felul de a gândi. Nu toate sunt prezente la fiecare adolescent, dar combinația lor, repetată în aceleași tipuri de situații, este un indiciu important. Multe dintre provocările acestei vârste, despre care scriem în secțiunea de adolescență, pot amplifica aceste reacții.

Tipul semnuluiCum se manifestăExemple din viața de zi cu zi
FizicRoșeață, transpirație, tremur, inimă care bate repede, „gol în minte”, greațăSe blochează când e scos la tablă; acuză dureri de burtă sau de cap înainte de școală
ComportamentalEvită oamenii și locurile cu mulți necunoscuți, evită contactul vizual, refuză să participeLipsește de la școală în zilele cu prezentări; nu merge la petreceri; nu răspunde la telefon
GânduriTeama de a fi judecat negativ, așteptarea celui mai rău scenariu, „reluarea” situațiilor în minteAnalizează ore întregi ce a spus într-o discuție; e convins că toți au observat că a roșit
SocialGreutăți în a-și face prieteni, izolare, dependență de părinți în situații noiPetrece pauzele singur; vrea ca părintele să vorbească în locul lui la magazin sau la medic

Ghidul NIMH menționează că, la copii și adolescenți, anxietatea socială se poate ascunde în spatele unor plângeri fizice, cum sunt durerile de stomac sau de cap, și în încercările repetate de a lipsi de la școală. Tocmai de aceea merită să te uiți la tiparul general, nu la o singură zi proastă.

De ce apare anxietatea socială în adolescență

NIMH arată că anxietatea socială începe, de obicei, în copilărie sau în adolescență. Nu există o singură cauză. Tulburarea poate exista în aceeași familie, iar genetica influențează felul în care funcționează zonele creierului implicate în frică și anxietate. Cercetătorii studiază în continuare rolul stresului și al mediului.

Adolescența adaugă presiuni specifice: corpul se schimbă, apar comparațiile constante cu colegii (inclusiv pe rețelele sociale), primele relații, notele și examenele. Tot acum vin și deciziile mari, iar momente precum alegerea liceului sau a drumului spre facultate pot spori emoțiile unui tânăr care oricum se teme de evaluarea celorlalți. Evitarea aduce o ușurare pe moment, dar pe termen lung întărește frica: cu cât adolescentul evită mai mult o situație, cu atât aceasta pare mai amenințătoare.

Cum îl ajuți pe adolescent acasă

Rolul părintelui nu este să „repare” anxietatea, ci să ofere un loc sigur și să încurajeze pași mici. Câteva lucruri care ajută:

  • Ascultă fără să minimalizezi. Fraze ca „nu e mare lucru” sau „toți trec prin asta” îl pot face să se închidă. Mai util este „înțeleg că pentru tine e greu”.
  • Nu prelua tu toate situațiile dificile. E tentant să vorbești tu în locul lui, dar fiecare evitare întărește teama. Ghidul serviciului public de sănătate nidirect (Marea Britanie) recomandă ca activitățile evitate să fie reluate treptat, începând cu ținte mici și ajungând, pas cu pas, la cele mai temute.
  • Ajută-l să-și verifice gândurile. Întreabă-l ce crede că s-ar întâmpla și ce s-a întâmplat de fapt. De multe ori, scenariul negru nu se confirmă.
  • Mută atenția spre ceilalți. Același ghid sugerează ca, într-o discuție, atenția să se mute de la „ce cred ceilalți despre mine” spre oamenii din jur și spre ce spun ei.
  • Păstrează o rutină sănătoasă. Somnul, mișcarea și sprijinul oamenilor de încredere ajută, deși nu înlocuiesc tratamentul atunci când acesta este necesar.

Și pasiunile liniștite pot fi o punte spre ceilalți: un club de lectură sau o discuție despre cărți potrivite vârstei lui îi poate oferi un subiect sigur de conversație cu colegii.

Sfat: Alegeți împreună o situație ușoară, de exemplu să comande singur la o cafenea sau să pună o întrebare profesorului după oră. Lăudați efortul, nu rezultatul, și abia apoi treceți la următorul pas.

Când e nevoie de psiholog sau medic

La fel cum un părinte învață să recunoască la timp semnele unei urgențe fizice, precum convulsiile febrile la copii, merită să recunoască și semnalele emoționale care cer ajutor de specialitate. Ghidul nidirect recomandă un consult atunci când anxietatea socială are un impact mare asupra vieții de zi cu zi. Dacă simptomele nu se ameliorează sau sunt severe, persoana este îndrumată către un specialist în sănătate mintală.

Cel mai bine studiat tratament este terapia cognitiv-comportamentală (CBT), pe care NIMH o numește „standardul de aur” în psihoterapia anxietății sociale. Ea îl ajută pe adolescent să recunoască și să schimbe tiparele de gândire și comportament care întrețin frica și poate include exersarea abilităților sociale. O metodă din cadrul ei este terapia prin expunere, în care situațiile temute sunt abordate treptat. Medicația poate fi o opțiune doar la recomandarea și sub supravegherea medicului psihiatru; la copii, potrivit nidirect, tratamentul medicamentos nu se folosește de regulă.

Primul pas poate fi o discuție cu medicul de familie, cu psihologul sau consilierul școlar ori cu un psiholog sau psihiatru pentru copii și adolescenți. Adolescenții pot suna și la Telefonul Copilului, 116 111, linie gratuită, disponibilă de luni până vineri, între 10:00 și 20:00, unde apelul poate rămâne anonim. Dacă există un risc imediat pentru siguranța lui sau a altcuiva, sunați la 112.

Te-ar mai putea interesa și

Întrebări frecvente despre anxietatea socială

La ce vârstă apare anxietatea socială?

De obicei începe în copilărie sau în adolescență, potrivit NIMH. Datele pentru adolescenții de 13–18 ani arată că frecvența crește ușor cu vârsta.

Trece de la sine anxietatea socială?

Uneori simptomele se atenuează, dar fără ajutor anxietatea socială poate persista ani de zile, mai ales dacă adolescentul evită tot mai multe situații. Tehnicile de autoajutor o pot reduce, însă, așa cum notează nidirect, probabil nu o vor vindeca singure.

Este anxietatea socială același lucru cu introversiunea?

Nu. Introvertitul preferă grupurile mici și liniștea, dar nu suferă în situațiile sociale. În anxietatea socială, teama de judecata celorlalți provoacă suferință și duce la evitare.

Ce să nu îi spui unui adolescent cu anxietate socială?

Evită etichetele („ești prea rușinos”), comparațiile cu frații sau colegii și presiunea de a „trece peste” dintr-odată. Mai mult ajută răbdarea și pașii mici, făcuți împreună.

Cine pune diagnosticul?

Diagnosticul îl pune un specialist în sănătate mintală, de exemplu un medic psihiatru sau un psiholog clinician, după o evaluare. Un test online nu poate înlocui această evaluare.

Comentarii

Niciun comentariu încă. Scrie primul!

Lasă un comentariu

Comentariile sunt moderate înainte de publicare. Toate câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Nu se publică.

Parteneri România 174